Politică de retur șI schimb
Interio One S.R.L. oferă clienților posibilitatea de a returna sau schimba produsele comandate online, cu respectarea condițiilor descrise mai jos.
1.1. Produsele pot fi returnate doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) Cererea de retur este transmisă în termen de maximum 14 zile calendaristice de la data livrării, în conformitate cu art. 9 din OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii;
b) Produsul este marcat cu statusul „în stoc”, ceea ce înseamnă că nu a fost realizat la comandă și nu a fost personalizat în funcție de cerințele individuale ale clientului.
Produsele marcate cu statusul „La comandă” pe site-ul nostru sunt considerate produse personalizate, în sensul art. 16 lit. c) din OUG nr. 34/2014. Acestea sunt executate în fabrică exclusiv pe baza specificațiilor transmise de client la momentul plasării comenzii. Aceste specificații includ, fără a se limita la: alegerea culorii, norma de înălțime/lățime, sensul de deschidere (stânga/dreapta), grosimea zidului, tipul tocului, finisajul, modelul de balamale, mânerul și alte accesorii.
Prin urmare, produsele personalizate nu pot fi returnate, întrucât sunt exceptate în mod expres de la dreptul de retragere prevăzut de legislația aplicabilă, cu excepția situațiilor în care produsul livrat nu respectă specificațiile confirmate la comandă (de exemplu: dimensiuni eronate, finisaj diferit, accesorii lipsă, sens de deschidere greșit etc.).
c) Produsul nu a fost montat, folosit sau deteriorat în orice mod;
d) Nu prezintă urme de uzură, lovituri, zgârieturi sau semne de manipulare defectuoasă;
e) Este returnat în ambalaj corespunzător, împreună cu toate accesoriile, componentele și etichetele de identificare aferente;
f) Este însoțit de toate documentele originale livrate (certificat de garanție, manual de utilizare, instrucțiuni de montaj, după caz);
g) Produsul poate fi repus în vânzare fără intervenții sau recondiționări substanțiale.
1.2. Procedura de retur
Clientul care dorește să returneze un produs are obligația de a notifica în scris intenția de retragere, în termen de 14 zile calendaristice de la data recepționării produsului, în conformitate cu art. 9 din OUG nr. 34/2014.
Notificarea trebuie transmisă prin e-mail, la adresa [email protected], și trebuie să conțină cel puțin următoarele informații: numărul comenzii, produsul vizat, data livrării și motivul returului.
După primirea notificării, vânzătorul va analiza cererea și va transmite clientului în scris detaliile privind procedura de returnare, inclusiv:
-condițiile de ambalare a produsului,
-adresa exactă de retur,
-documentele care trebuie să însoțească produsul (factură, certificat de garanție, alte documente livrate inițial).
Returnările efectuate fără notificare prealabilă sau fără respectarea instrucțiunilor comunicate pot fi refuzate, întrucât pot împiedica procesarea corectă a returului și identificarea comenzii.
1.3. Transportul returului
Returnarea produsului se realizează pe cheltuiala clientului, în conformitate cu art. 14 alin. (2) din OUG nr. 34/2014.
Dacă logistica permite, Interio One poate facilita organizarea transportului returului, cu acordul prealabil al clientului, costurile urmând a fi suportate de acesta și comunicate în prealabil. În lipsa unei astfel de opțiuni, clientul va organiza returul pe cont propriu, cu respectarea următoarelor condiții:
a) alegerea unui transportator autorizat, care poate garanta manipularea corespunzătoare a produsului;
b) ambalarea produsului în condiții de siguranță, potrivit instrucțiunilor primite de la vânzător, astfel încât să fie prevenite deteriorările în timpul transportului;
c) transmiterea produsului împreună cu toate documentele necesare (factură, certificat de garanție, manuale, după caz).
Toate costurile de transport, ambalare și manipulare sunt în sarcina exclusivă a clientului. Vânzătorul nu este răspunzător pentru eventualele daune apărute în timpul transportului returului organizat de client.
1.4. Verificarea produselor la livrare
La momentul livrării, clientul are obligația de a verifica integritatea coletului și starea vizibilă a produsului, în prezența curierului.
Recomandăm cu insistență deschiderea coletului și verificarea vizuală a produsului înainte de semnarea documentului de livrare.
În cazul în care se constată deficiențe evidente (zgârieturi, lovituri, accesorii lipsă etc.), acestea trebuie menționate în mod expres în procesul-verbal de livrare întocmit împreună cu curierul. Clientul este rugat să facă fotografii cu produsul și să notifice imediat vânzătorul prin e-mail la adresa [email protected].
Semnarea documentului de livrare fără obiecțiuni va fi considerată o confirmare a recepționării produsului în stare bună.
Atenție: reclamațiile ulterioare privind deficiențele vizibile la livrare care nu au fost semnalate în procesul-verbal pot fi respinse, dacă nu se poate demonstra că viciile existau la momentul recepției.
Pentru eventuale defecte ascunse sau neconformități apărute ulterior, clientul beneficiază în continuare de garanția legală de conformitate, conform legislației în vigoare.
1.5. Excepții de la dreptul de retur
Produsele returnate trebuie să respecte toate condițiile prevăzute la punctul 1.1. Cu toate acestea, returul poate fi refuzat în următoarele situații:
a) produsul a fost folosit, montat, modificat sau prezintă deteriorări provocate de client (zgârieturi, lovituri, urme de uzură etc.);
b) produsul nu este ambalat corespunzător pentru transport, ceea ce a dus la deteriorarea sa în timpul returului;
c) lipsesc accesoriile esențiale sau documentele necesare identificării comenzii și evaluării returului;
d) produsul a fost realizat la comandă, în baza specificațiilor transmise de client, caz în care nu se aplică dreptul de retragere conform OUG 34/2014 art. 16 lit. c;
e) notificarea privind retragerea nu a fost transmisă în termenul legal de 14 zile calendaristice de la livrare;
f) nu există proces-verbal de livrare cu obiecțiuni, în cazul unor deteriorări.
2. Schimb de produs și costuri asociate
Produsele marcate pe site cu statusul „în stoc” sunt disponibile în modele, dimensiuni și finisaje standard, fiind eligibile pentru schimb în baza cererii exprimate de client în termen de maximum 14 zile calendaristice de la livrare. Aceste produse nu sunt personalizate și pot fi revândute în condiții obișnuite comerciale.
2.1. Condiții cumulative pentru schimb:
Schimbul produsului este posibil doar dacă sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:
a) Cererea de schimb este transmisă în scris, la adresa de e-mail [email protected], în termen de 14 zile calendaristice de la livrarea produsului;
b) Produsul solicitat pentru schimb este unul standard, cu statusul „în stoc”, și nu a fost realizat la comandă sau personalizat după specificațiile clientului;
c) Produsul nu a fost montat, utilizat sau deteriorat;
d) Nu prezintă urme de uzură, manipulare necorespunzătoare sau intervenții;
e) Este returnat în ambalaj corespunzător (de preferat cel original) și conține toate accesoriile și etichetele de identificare;
f) Este însoțit de documentele livrate inițial (manuale, certificat de garanție etc.);
g) Starea produsului permite reintroducerea sa în circuitul comercial fără reparații, curățări sau alte intervenții.
2.2. Procedura de schimb:
În cazul în care clientul dorește un alt model, dimensiune sau culoare, schimbul se realizează astfel:
a) Clientul plasează o nouă comandă pe site, conform opțiunii dorite;
b) Sunt generate două transporturi distincte – unul pentru noua comandă și altul pentru retur – ambele costuri fiind suportate de client;
c) Returul inițial este preluat și inspectat de către echipa noastră;
d) acceptarea taxelor de procesare scrise la punctul 3
Noua comandă va fi livrată independent, iar returul va fi preluat ulterior, după verificare.
Contravaloarea produsului returnat se rambursează în 2–3 zile lucrătoare în contul inițial, după inspecția fizică
3. Taxe de procesare pentru retur/schimb
Tip produs returnat | Tarif procesare ( cu TVA |
Set ușă completă ( foaie +toc | 76,00 lei |
Foaie ușă (individual) | 38,00 lei |
Toc ( fix sau reglabil) | 38,00 lei |
Ușă metalică ( tehnică sau de apartament) | 85,00 lei |
Transport | Se va calcula în funcție de distanță și cantitate |
Prin inițierea returului sau a cererii de schimb, clientul confirmă că a luat la cunoștință și este de acord cu aplicarea acestor costuri. Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să ne contactați prin adresa de e-mail [email protected]
4. Reclamații – produse neconforme sau defecte
În cazul produselor defecte sau care nu sunt conforme cu specificațiile comenzii, se va face o cerere scrisă adresată pe e-mail [email protected], în termen de 5 zile lucrătoare de la recepția produsului.
Reclamațiile vor fi analizate și soluționate în termen de 30 zile lucrătoare de la data înregistrării unei cereri complete și acceptate.
În funcție de natura problemei, clientul poate beneficia de una dintre următoarele remedii legale:
• repararea produsului;
• înlocuirea cu un produs identic sau echivalent;
• reducerea proporțională a prețului;
• rezoluțiunea contractului și rambursarea integrală a sumei plătite, în cazul în care repararea sau înlocuirea nu sunt posibile.
4.1. Condiții pentru procesarea unei reclamații
Pentru a putea procesa rapid o reclamație privind un produs defect sau neconform, clientul este rugat să transmită o solicitare scrisă la adresa [email protected], în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la recepția produsului, în următoarele condiții cumulative:
a) Produsul nu a fost montat, folosit sau deteriorat prin manipulare improprie;
b) Nu prezintă urme de uzură, lovituri sau zgârieturi produse ulterior livrării;
c) Cererea este însoțită de toate documentele de achiziție (factură, certificat de garanție etc.);
d) Este atașată o descriere clară și completă a problemei semnalate;
e) Sunt atașate 3 fotografii relevante, înainte de montaj:
– o fotografie clară a presupusului defect (detaliu),
– o fotografie de ansamblu cu produsul,
– o fotografie cu eticheta de identificare vizibilă (inclusiv codul).
Cererile care nu conțin toate informațiile de mai sus nu vor putea fi procesate.
Defectele estetice care nu sunt vizibile de la o distanță de 1m, în condiții normale de iluminare, nu sunt considerate defecte de fabricație.
Prin urmare, zgărieturile fine, nuanțe ușor diferite sau alte imperfecțiuni minore care nu sunt vizibile de la această distanță nu constituie motive de reclamație.
4.2. Situații care nu fac obiectul unei reclamații de conformitate
Nu sunt considerate defecte de fabricație și nu pot face obiectul unei reclamații următoarele situații:
a) Deteriorările apărute ca urmare a manipulării, montajului sau transportului realizat necorespunzător de către client sau de către persoane neautorizate;
b) Produsele care prezintă urme de intervenții neautorizate, modificări sau reparații executate de către client ori de terți;
c) Variațiile naturale minore de culoare, textură sau nuanță, în special în cazul produselor cu finisaje din lemn, furnir, vopsea sau lac, în măsura în care acestea se încadrează în toleranțele acceptate de standardele industriale și de producție;
d) Defectele apărute din cauza expunerii produsului la condiții improprii de mediu, cum ar fi umezeală excesivă, condens, infiltrații de apă, lipsa ventilației, amplasarea în spații necorespunzătoare (de exemplu, băi, subsoluri neventilate etc.);
e) Deteriorările estetice sau structurale provocate de utilizarea unor produse de curățare inadecvate (soluții acide, detergenți abrazivi, solvenți, alcool tehnic, substanțe decolorante etc.), contrare instrucțiunilor de întreținere.
5. Responsabilitatea clientului privind manipularea și depozitarea
Clientul are obligația de a păstra produsele achiziționate în condiții optime până la montaj, evitând expunerea la umezeală, temperaturi extreme, șocuri mecanice, depozitarea în poziție necorespunzătoare (sprijinite sau înclinate pe colțuri), contactul cu surse directe de căldură etc. Nerespectarea acestor condiții poate duce la deteriorări care nu sunt acoperite de garanție.
6. Limitarea răspunderii vânzătorului
7.1 Interio One SRL își rezervă dreptul de a refuza acceptarea unei cereri de retur sau reclamație dacă aceasta nu respectă condițiile detaliate în politicile afișate pe site, iar produsele nu pot fi revândute sau reparate fără intervenții semnificative.
7.2 Răspunderea Interio One SRL este limitată exclusiv la valoarea produsului achiziționat. Vânzătorul nu poate fi ținut responsabil pentru eventuale pierderi indirecte sau colaterale, precum: costuri suplimentare generate de întârzierea înlocuirii, pierderea veniturilor, întârzieri în execuția lucrărilor de montaj, daune morale sau costuri asociate intervenției unor terți.
7.3 Interio One SRL nu răspunde pentru neconcordanțe de nuanță, textură sau detalii estetice care derivă din diferențe de calibrare a ecranelor/dispozitivelor electronice prin care au fost vizualizate produsele.
7.4 În cazul produselor personalizate sau realizate la comandă, responsabilitatea alegerii configurației, dimensiunilor și specificațiilor revine integral clientului. Interio One SRL nu poate fi trasă la răspundere pentru nepotrivirea produsului cu spațiul, stilul sau alte preferințe subiective ale cumpărătorului.
7.5 Pentru comenzile care implică produse personalizate, termenul de execuție este estimativ. Eventualele întârzieri apărute din cauze neimputabile vânzătorului (ex. disponibilitate furnizori, factori externi) nu constituie motiv de despăgubire sau anulare automată a contractului.
7.6 Interio One SRL nu poate fi ținută responsabilă pentru eventuale defecte apărute după montaj sau ca urmare a manipulării incorecte, depozitării necorespunzătoare sau întreținerii defectuoase a produselor, contrar instrucțiunilor furnizate.
7.7 În toate situațiile, răspunderea Interio One SRL față de client este limitată la restituirea contravalorii produsului returnat, dacă acesta îndeplinește condițiile legale și comerciale aplicabile.